La cum arată finanțele țării, numai o minune ne mai salvează de falimentul „à la grecque”. Bolojan este speranța multor români, perceput ca singurul capabil să dea semnalul de primenire a clasei politice. Cât de dornică este aceasta de schimbare, însă, se poate vedea din componența delegației PSD la Cotroceni, unde au mers figuri „noi” ca Sorin Grindeanu, Paul Stănescu și Olguța Vasilescu. Au lipsit doar Dragnea, Hrebenciuc și Miki Șpagă.
Nici UDMR-iștii nu sunt niște admiratori ai lui Bolojan. Știu ei ce știu. Când Ilie a ajuns la Consiliul Județean Bihor, 30-40 de soldați credincioși ai partidului au fost puși pe liber, astfel că UDMR-ul s-a străduit să-i oploșească pe la primăriile sale, unde continuă să taie frunze la câini.
Variantele lui Bolojan sunt puține și cam toate ori proaste, ori dureroase. Dacă nu acceptă postul de premier, lumea va zice că se dă rănit când ne e mai greu. Dacă acceptă, cu un PSD care va face totul ca să-i torpileze deciziile, își va prăbuși cota de încredere. Ar mai fi varianta să-și pună un proxi la conducerea Guvernului, care să preia toată ura celor care vor suferi din cauza măsurilor luate. Dar nu e stilul lui Bolojan.
Cu un PSD care repetă trufaș că este cel mai mare partid al țării, coabitarea va fi dificilă. Dacă Nicușor Dan ar declanșa alegeri parlamentare, PSD-ul ar vedea care este valoarea lui „de piață” - undeva între 10 și 14% -, numai că există riscul să ajungă la putere niște auriști, chiar dacă la ora actuală aceștia sunt ca o găină fără cap.
Așa că bietul Bolojan are o misiune imposibilă. Numai că și la alegerile prezidențiale din 18 mai românii au demonstrat că uneori imposibilul poate ajunge la îndemâna celor aleși.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.